Bataie de joc pe banii si munca O.N.G.-urilor

Desi din noiembrie 2001 consiliile locale au fost responsabilizate prin O.U.G. 155/2001 cu privire infiintarea serviciilor de gestionare a cainilor fara stapan, acolo unde acestia reprezinta o problema, mai peste tot administratiile locale au pierdut din vedere acest aspect motivand lipsa banilor. Iar cum lipsa banilor este un motiv foarte bun (pai nu puteam taia de la ajutoarele sociale)pentru incalcarea legii, fiecare incearca rezolvarea problemei dupa cum il taie capul… ca e mai mult sau mai putin legal, asta nu mai conteaza. Bineinteles, in cei 10 ani de cand este in vigoare acesta ordonanta, multi bani s-au scurs printre degetele primarilor pe investitii inutile si pe sacose electorale, dar cum cainii nu merg la urne, ei mai pot astepta.

In unele localitati, totusi, populatia de caini fara stapan este tinuta cat de cat sub control. Putine sunt acelea insa in care acest merit revine autoritatilor locale, pentru care metodele eficiente, civilizate, de gestionare a acestei probleme le sunt in totalitate straine. Desi bugetul local este la dispozitia consiliului local, cand vine vorba de sterilizat cainii fara stapan sau de construit adaposturi pentru acestia consilierii se dovedesc foarte chibzuiti… pai cu banii astia ar putea pune o bordura, varui un gard… si de aici e toata lumea multumita: cetateanul vede ce primar gospodar are, firma care varuieste gardul are de lucru, iar cine da lucarea e „omenit”. Ca asa merg lucrurile la noi… mecanismul nu functioneaza daca nu e „uns”… Totusi actiuni de steriliizare a cainilor fara stapan s-au facut si in judetul Valcea, In Rm. Valcea, Baile Govora, Babeni, Brezoi, nu de catre primarii, ci de mult hulitele O.N.G.-uri, ca astia au fonduri (din donatii de unde atundeva), deci sterilizari platite tot de cetatean, odata in taxe catre primarie si a doua oara in donatii. Si poate ar fi fost bine, daca autoritaile locale ar fi facut ce stiu mai bine, adica sa nu faca nimic, dar nu, nici atat nu i-a rabdat inima. Pe domnii primari i-a apucat febra campaniei electorale si s-au apucat (de dragul cetateanului) sa adune cainii sterilizati pe banii si munca altora. Ce au rezolvat… in opinia lor cetatenii au ramas cu ideea ca primarul face „ceva”, in fapt cainii sterilizati au fost inlocuiti in scurt timp cu o populatie apta de reproducere si astfel s-a demonstrat si ineficienta metodei. Astfel in Rm. Valcea, eforturile  ASOCIATIEI A DOUA SANSA, care ameninta sa trimita in somaj tehnic echipa de 15 higheri a primariei prin sterilizarea 700 de femele in 2010, au fost anulate de capturarea si exterminarea acestora, in locul lor aparand alti caini, dornici de reproducere, care populeaza strazile, eliminand orice speranta de disparitie pe cale naturala.

In Baile Govora, unde cei de la Vier Pfoten au incheiat un parteneriat cu primaria, sterilizand gratuit cainii si pisicile de rasa comuna, cu sau fara stapan, situatia a intrat pe acelasi fagas. In cursul acestei dimineti, am fost sunat de mai multi cetateni ingroziti ca angajatii primariei prind cainii sterilizati, vaccinati si marcarti de Vier Pfoten si ii incarca inr-un tractor pentru a-i omori in islazul de la Gatejesti. La fata locului am constatat ca cele reclamate se confirma, mai multi caini (11 pana in acel moment) fusesera capturati cu laturi improvizate de angajatii primariei (de la sere) si inghesuiti in doua custi in remorca unui tractor.

 

Am anuntat politia, la fata locului deplasandu-de seful postului de politie, insotit de viceprimar, care tinea sa ma conviga de bunele intentii privind animalele din remorca. Ca nu exista un serviciu de gestionare, ca este jucata in picioare legea de protectie a animalelor, ca nu sunt respectate nici un fel de norme cu privire la capturarea si transpotul animalelor, asta conta mai putin, impornata era intentia de a asigura linistea cetatenilor din Baile Govora. Din cate am inteles de la dl. viceprimar actiunea a avut loc ca urmare au unui incident, provocat de o fata care in incercarea de a scoate cu un bat un caine care se afla sub o masina a fost muscata de acesta de picior, ca apoi printr-o inlantuire nefasta de evenimente sa isi rupa si mana… In Baile Govora aceasta metoda  este aplicata in mod frecvent, cainii ajungand sa fie fie otraviti, fie aruncati intr-un put secat, fi impuscati de dl. S. (la solicitarea primariei) ca salbaticiti pe fondul de vanatoare. De aceasta data urmau sa ajunga la islazul de la Gatejesti pentru a li se aplica metoda potrivita. Discutii pe aceasta tema, privind legalitatea (ilegalitatea) metodelor alese, am mai avut cu dl. primar Mateescu, dumnealui negand orice implicare in aceste actiuni si dand vina pe dusmani care scot tot felul de vorbe, contazis fiind in mod evident de realitatea din teren. Da, se pare ca dl primar, frate de preot, exemplu de piosenie si de moralitate, asa cum se recomanda, nu are nici o retinere in a-si murdari mainile de sangele cainilor sterilizati pe banii si prin munca celor de la Vier Pfoten, caini pentru care acelasi primar garanta, printr-un contract semnat cu fundatia, ca nu va mai intreprinde actiuni de suprimare. Acum prins cu mata in sac (cu cainii in cusca mai binezis) l-a trimis pe viceprimar cu explicatii, iar costurile acestei actiuni (conform contractului cei de la Vier Pfoten vor fi despagubiti pentru valoarea serviciilor prestate) vor fi suportate tot de la bugetul local, adica tot de contribuabil. Celor care au luat aceasta decizie le ramane totusi raspunderea penala pentru faptele de cruzime fata de animale si nadejdea politicianului, ca „cat suntem in functie o scaldam noi cumva, ca oameni suntem…”.

 

 

Dincolo de aspectele legale ale intamplarii, aceste evenimente ce au loc periodic in Baile Govora (cu rolul de a atrage turisti probabil) spun multe despre moralitatea si corectitudinea celor care detin fraiele administratiei locale din acest oras, oameni care nu ezita sa omoare cu sange rece zeci de animale si care atunci cand sunt prinsi si pusi in fata faptelor nu au nici o retinere in a se jura ca nu ar face rau nici unei muste. Ca este vorba de animale sau de oameni, MINCIUNA ramane MINCIUNA, HOTIA rame HOTIE, iar cand este vorba de „scamatorii cu bani publici”  toti aplica aceleasi metode indiferent de culoarea politica, niciunul nu mai are dumnezeu sau partid. Atata timp cat legea este calcata in picioare si aplicata selectiv, hotii si lichelele vor trage la putere ca mustele la rahat iar pe listele de vot doar „muste” vom avea. Galbene, prtocalii, rosii sau „cameleon”, indiferent pe ce pui stampila tot o „musca” va iesi, asta este cea mai mare hotie pe care ne afecteaza: FURTUL DREPTULUI LA VOT. Ca acei caini vor avea alta soarta decat nefericitii lor predecesori nimic nu ma poate convinge, ca politia isi va face treaba si vinovatii vor plati conform prevederilor legale cu atat mai putin, dar poate vor fi cativa care se vor gandi de doua ori cand vor pune stampila pe buletinul de vot.

Pentru explicatii si lamuriri suplimentare va rog contactati:

Primar : Mihai Mateescu: 0728286328 sau 0745321132

Viceprimar Wilhelm Mihai: 0728 286 323

Telefon/fax primarie: 0250 770 460; 0250 770 800

e-mail: mihai.mateescu@primaria-baile-govora.ro; primaria@primaria-baile-govora.ro

 

 

  1. #1 by Luciana C. on Septembrie 6, 2011 - 15:53

    Mai puteti, dle Iulian?
    De cate ori primesc vreo informare de la dvs, mi se face stomacul ghem. O fi din vina mea: fiindca ma astept la alta nenorocire, o nenorocire primesc!!
    Nu m-am dat niciodata in vant dupa dansurile populare romanesti, iar asta cu o jumatate de pas inainte, 10 la dreapta (extremista) si 20 inapoi imi repugna cel mai tare!
    Ma uit la pozele acestea si parca vad cainii pe care i-am crescut eu, pe care i-am sterilizat si m-am straduit sa ii dau in adoptie; fiecare dintre ei este ca si cainele meu, orice rau li se face lor, mie mi se face!
    Ce s-a intamplat cu cateii acestia pana la urma?

  2. #2 by ck on Septembrie 6, 2011 - 16:01

    sa le fie rusine, ca ajung sa reprezinte interesele oamenilor, cat si ale animalelor(care de fapt nu prea exista in acceptiunea romanului), niste hoti si niste mincinosi. aceste atrocitati nu raman nepedepsite. trebuie dati in judecata si luati toti banii pe care ei isi construiesc vile si isi iau masini. Rusine!!!!! cata munca si bani din partea iubitorilor de animale si a ong-urilor, ca sa vina niste idioti sa-si bage piciorul; asa ceva nu se mai poate, trebuie luate masuri

  3. #3 by luminita on Septembrie 6, 2011 - 18:00

    LA fel si eu, Iulian , mi-e teama de mesajele tale ca ar putea contine alte orori ! Dar o veste buna, o fapta buna a domnilor primari nu gasim? Pai binenteles ca nu , doar vrem sa fim realesi cu orice pret !

  4. #4 by obreja ionela on Septembrie 6, 2011 - 18:10

    offf cum stau micutii acolo total neajutorati! oare chiar nu mai aveti nici o urma de sentiment de omenie,de constiinta??? cu ce va incurca aceste suflete lasate pe pamant cu acelasi drept la viata pe care il avem cu totii! cat as vrea nu pot sa va inteleg-pot intelege oamenii care nu apreciaza animalele si stau la distanta dar sa faci rau,sa chinui,sa ai atata cruzime fata de un sufletel neajutorat nu pot! sper doar sa va treziti pana nu ne da Dumnezeu o palma sa ne amintim ca nu suntem stapani pe viata altuia!

  5. #5 by Dana on Septembrie 6, 2011 - 18:18

    E incredibil ce se intampla.”Pazeste-ma Doamne de prieteni,ca de dusmani ma pazesc eu”.Sa va fie rusine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  6. #6 by Mihaela on Septembrie 6, 2011 - 18:29

    Criminalilor..omorati caini,urmeaza familia..asta e exemplu dat copiilor?In puscarie cu voi,sa aveti un somn linistit etern,nenorociti. vom ramane la acelasi nivel ca mentalitate pentru ca ne lasam condusi,calcati in picioare de niste ordinari.In iad cu voi

  7. #7 by Silvia Munteanu on Septembrie 6, 2011 - 18:49

    Aceeasi situatie peste tot. RUSINE ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE, RUSINE ACELOR CETATENi care nu inteleg ca dusmanii lor nu sunt cainii, ci aceasta ADMINISTRATIE LOCALA care executa oridinele ADMINISTRATIEI CENTRALE pentru jaf si furt in interesul lor propriu si al acolotilor lor. IMI ESTE RUSINE ca am concitadini asa de prosti, de rai , de neamuri proaste… nu sunt in stare sa ingrijeasca cativa amarati de caini si s-au pornit toti impotriva lor…

  8. #8 by kerstin sjögren Sweden on Septembrie 6, 2011 - 19:07

    Mai puteti, dle Iulian?
    De cate ori primesc vreo informare de la dvs, mi se face stomacul ghem. O fi din vina mea: fiindca ma astept la alta nenorocire, o nenorocire primesc!!
    Nu m-am dat niciodata in vant dupa dansurile populare romanesti, iar asta cu o jumatate de pas inainte, 10 la dreapta (extremista) si 20 inapoi imi repugna cel mai tare!
    Ma uit la pozele acestea si parca vad cainii pe care i-am crescut eu, pe care i-am sterilizat si m-am straduit sa ii dau in adoptie; fiecare dintre ei este ca si cainele meu, orice rau li se face lor, mie mi se face!
    Ce s-a intamplat cu cateii acestia pana la urma?

  9. #9 by Reactoru on Septembrie 6, 2011 - 20:03

    Acum aveti pozele nefericitelor animale , puteti verifica periodic starea lor . Plus ca puteti sa-i actionati in instanta pentru rele tratamente aplicate animalelor comunitare.

  10. #10 by Catalin on Septembrie 6, 2011 - 22:50

    Mai Iuliane iai tu tata acasa..la tne..nu e mai bine???
    Oare cand dracu o sa inteleaga toti imbecilii ca tine ca acesti sunt periculosi ptr oameni fiindca MUSCA si raspndesc INFECTII si nu ptr ca se fut????P!!!!!
    Daca nu ai fi atat de batut in cap ai intelege ca ai steriliza si a astepta apoi sa moara de boli sau altceva pe strada e mult mai crud decat ai eutanasia simplu.
    TOcati banii contribuabilului in timp ce zeci de mii de oameni sunt agresati zilnic!!!!!!!!!

    • #11 by puicaniulian on Septembrie 8, 2011 - 11:00

      La Ovidius nu v-au invatat sa folositi cratima? daca tu nu ai inteles pana acum ca ONG-urile si banii contribuabililor nu se intersecteaza in nici un fel, inseamna ca nu ai inteles NIMIC si ca habar nu ai de ce iti chioraie matele de foame. Ai impresia ca vei fi mai bogat sau ca o vei duce mai bine daca vor fi omorati mai multi caini… nu vreau sa te dezamagesc dar nu e deloc asa! In Turcia ai prins ideea ca asa trebuie rezolvata problema? Afla ca asta este unul din motivele pt care Turcia asteapta inca la poarta UE…

  11. #12 by stella maris on Septembrie 7, 2011 - 07:25

    PLEASE…LET THEM FREE!…LET THEM FREE…! DO NOT WAIT..OPEN THE CAGES…SAD, SORRY, NO COMPASSION AT ALL….GOVERNMENT! WHAT ARE YOU DOING?, WHAT ARE YOU DOING? DO YOU WANT US RESPECT YOU AND KEEP COMMERCIAL BUSINESS BETWEEN US? IF YOU DON’T STOP THIS AND BE MERCY WITH ANIMALS WE WON’T BE MERCY TO YOU…DO NOT BUY ANYTHING OR VISIT YOUR COUNTRY. I SWEAR DO IT…

  12. #13 by Zeadin Murat on Septembrie 7, 2011 - 14:26

    Acestia nu se pot numi OAMENI! se gandesc la propriele INTERESE Isi vor primi pedeapsa pe PAMINT nu aveti nici o grija unii lucreaza cu INGERII altii cu DIAVOLUL vor raspunde.

  13. #14 by Adevar a grait Gandhi... on Septembrie 8, 2011 - 00:04

    Unde este cainele alb? Ca nu l-am mai gasit! Aveai dreptate Iulian, cainele mare alb a disparut din custi!
    PS: Cainii au fost eliberati in prezenta reprezentantilor A.P.A. „A doua sansa”, a viceprimarului Baile Olanesti si a…unui „ingrjitor”, care citez „am ajuns sa dau apa si paine la caini…fir-ar ai dracu…asa am ajuns…le dadui 10 paini pana acum” (si cainii erau morti de foame) ….iar la modul acestuia de apucare a cateilor din custi (ii ridica tinandu-i de gat), pt. a fi eliberati, bunul viceprimar n-a mai rezistat si a explodat „ma Ionele ma ma bagi in puscarie ma, cum iti spasai ma sa te comporti, ma tu ma dai de belea ma” :)))))))) BASTARDS!!!!!!

    • #15 by Adevar a grait Gandhi... on Septembrie 8, 2011 - 00:13

      *viceprimar Baile Govora, pardon

  14. #16 by Catalin on Septembrie 8, 2011 - 11:59

    Dragule nu bate campii si nu te agata de tastatura degeaba.
    EU nu cer sa fie omorati, cer doar sa dispara de pe srtada unde sunt un real si constant pericol ptr oameni.
    Ca sunt dusi in adaposturi, ca ii adopta cineva, ca sunt facuti salam sau sapun chiar nu ma intereseaza, vreau doar sa dispara de pe strada.
    Si din ce vad ONGurile cheltuiesc si tot cheltuiesc bani si pericolul nu dispare, ba din contra cainii se inmultesc.
    In zona mea din Bcuuresti nu mai putem dormi noapte de urlete si altraturi, oamenii sunt atacati in fiecare noapte…

  15. #17 by ada on Septembrie 9, 2011 - 09:48

    sunt de acord cu ceea ce a postat catalin mie imi este frica sa ies din bloc de haitele de caini din cartier iar seara nu mai vorbesc…concerte adevarate…suntem totusi o capitala europeana si nu suntem in evul mediu….

    • #18 by puicaniulian on Septembrie 9, 2011 - 14:12

      nu a zis nimeni ca nu avem o problema, dar crezi ca asta este modul de rezolvare? sa fim seriosi de cati ani se tot omoara caini? s-a rezolvat ceva? si daca e sa mergem pe linia asta… si somajul este o problema, putem scadea rata somajului si creste PIB-ul prin eliminarea cheltuielilor ( cu pensii, asistenta sociala etc) daca ELIMINAM aceste categorii sociale (masura pusa in practica dealtfel de actualul guvern). Aveti grija ce masuri propuneti pt ca unii s-ar putea chiar sa le puna in practica… pe pielea voastra!

  1. “Bestiile” din Baile Govora au fost eliberate! « Puican Iulian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: