Arhivă pentru iunie 2011

Sadism satisfacut pe bani publici – doar in Ramnicu Valcea se poate!

De foarte multa vreme incercam sa ii explicam primarului Romeo Radulescu importanta respectarii normelor legale privind capturarea cainilor fara stapan, dar cu toate ca are capul mare, calitatea continutului lasa de dorit, pana acum mare lucru nu a inteles. Am incercat sa pornim de la un principiu de baza, „daca scrie in lege asa, atunci asa trebuie facut”, dar se pare ca pentru primarul inca in functie al municipiului legea se aplica facultativ, e ceva la care poti face referire cand iti convine, avand aplicare doar pentru prostime. Si apoi si hingherii astia… daca nu mai schingiuie animalele care mai e distractia? Ca si asa sunt platiti prost… Si apoi circul e mai mare, prostimea vede ca se face „ceva” cu acesti caini, putin conteaza ca ce se face este ilegal, ineficient, costisitor si nu duce nicicum la rezolvarea problemei, important este sa se vada ca primarul se zbate sa rezolve problema cainilor, iar daca rezultatele sunt zero, bineinteles ca este din vina asociatiei ham-ham. Aceasta atitudine este incurajata si de foarte multi oameni, care exasperati de faptul ca trebuie sa isi duca existenta alaturi de cainii fara stapan doresc disparitia lor indiferent de metoda, oameni pe care sincer sa fiu nu ii pot acuza mai mult de lipsa de informare combinata cu o doza de dezinteres. Sa fim seriosi, normele de gestionare a cainilor fara stapan (O.U.G. 155/2001) or fi fost facute chiar de cretini? Pai atunci cine decide care lege e buna si care nu, care trebuie aplicata si care nu, cumva Radulescu? Pai daca e asa sa il rugam sa elaboreze si un cod rutier, ca la modul in care se circula in oras… probabil ar fi scurt si concis : „jaguarul are todeauna prioritate. Restul nu”.

Acest post se adreseaza acestora din urma, a caror indiferenta face mai multe victime decat ingherii, a caror toleranta si impasibilitate la incalcarea legii stimuleaza acest tip de comportament.

Si ca sa fim intelesi de la inceput… O.U.G. 155/2001 spune ca:

  „1. Capturarea cainilor se va face de catre personalul angajat al consiliilor  
locale, care trebuie sa fie format din persoane instruite in acest sens.        
  2. Capturarea cainilor nu se va face prin aplicarea unui tratament brutal.    
Persoanele care captureaza cainii fara stapan vor fi in mod obligatoriu         
vaccinate antirabic.                                                            
  3. Persoanele care captureaza cainii vor lucra in echipe de cate doi plus     
soferul mijlocului de transport si vor purta echipament de protectie adecvat.   
  4. Personalul calificat poate captura cainii cu crose speciale sau cu plase.  
Pentru capturarea cainilor se vor folosi crosele speciale formate din tije din  
aluminiu, avand la capat o bucla care poate sa gliseze sau care se poate        
strange in jurul gatului cainelui, pentru a permite persoanei calificate sa     
tina cainele la distanta si sa-l poata manipula. Bucla trebuie fixata la        
largimea dorita, pentru a evita strangularea animalului, mecanismul de          
declansare rapida fiind utilizat pentru eliberarea cainelui in caz de urgenta   
sau atunci cand este pus intr-o cusca. De asemenea, cainii mai pot fi           
capturati cu ajutorul custilor capcana, in care se introduce mancare si care    
sunt dotate cu usi mobile care cad dupa intrarea animalului in cusca.”

Capturarea prin orice alta metoda, cu atat mai mult cu cat produce suferinte inutile animalului, reprezinta in conformitate cu LEGEA 9/2008.

Voi incerca „spargerea” circului prin lipsa spectatorilor. Probabil multi nu si-ar mai duce copii la circ daca ar vedea cum sunt dresate animalele si sper ca muti din „aplaudacii” primarului isi vor schimba opinia in urma unei infuzii de informatie. Chiar si prostia este greu de gasit in forma pura, de obicei este sustinuta de lipsa de informare, manipulare, dezinteres etc, asa ca voi incerca sa o combat nu prin abordarea aspectelor legale, morale religioase… ci prin informatie in cea mai bruta forma. Este adevarat sunt mai greu de digerat, dar pentru cei in capul carora se mai zbate macar un neuron, efectele sunt maxime.

Asa se pleaca la capturare:

sculele:

 

 

Poate si aceste unelte improvozate pot parea la fel de bune ca cele autorizate, dar nu odata s-a intamplat sa gasim caini cu blana taiata la gat, cu sama incarnata, cu blana sfasiata la gat sau pe picioare. Iar pentru desfasurarea acestei activitati, acesti hingheri sunt platiti din bani publici. Am postat mai jos cateva fotografii cu un caine care a avut ghinionul sa faca cunostinta cu acest tip de lat.

 

Reclame

5 comentarii

minunea din Parlament – Carmen Arsene

Dragi colegi,

Cosmarul a inceput duminica cand am aflat ca deputatii PDL au primit SMSuri prin care se suna adunarea obligatorie marti. Tocmai aflam ca afara erau si oameni veniti cu autobuzul (organizat se pare chiar de primarul din Tulcea) care trebuiau sa contracareze valurile facute la balcoane de iubitorii de animale si sa-si arate optiunile privind eutanasia. Nu stiu daca au intrat in Parlament. Iar cand in cursul diminetii ni s-a confirmat si faptul ca votul se propune a fi secret am realizat ca sansele noastre s-au imputinat cumplit si aproape ca nu mai aveam nicio speranta. Votul secret (secret nu numai fata de noi ci si fata de toti ceilalti deputati dar si de sefii lor) ar fi adus si voturi pro eutanasie de la PSD, PNL, minoritati – pentru ca, nemaiaflati sub supervizarea directivelor de partid, cativa dintre ei ar fi putut vota pentru ucidere. Acesta era si motivul pentru care PDL-ul a propus vot secret. Singura salvare era ca USL sa primeasca directiva sa nu introduca cartelele (sau sa iasa din sala) ceea ce a si declarat Victor Ponta care a tinut un speech mustrator asupra intentiei parlamentarilor de a se ascunde „am fost votati de cei de la tribune si de cei ce ne privesc la televizor. Este dreptul lor sa stie cum votam si obligatia noastra sa ne asumam votul. Daca vreti sa va ascundeti dupa cartele faceti-o voi. Noi, PSD, PNL, PC, nu vom participa la vot, nu vom introduce cartelele si veti ramane singuri sa participati la aceasta noua sfidare la adresa celor care va voteaza”. A urmat prima victorie: supusa la vot propunerea de a se vota secretizat a picat (votul a fost periculos de strans). Mircea Toader, lider PDL, incearca din nou, timid, sa justifice optiunea puternica pentru eutanasie amintind de doleantele primarilor si de obligatiile deputatilor de a se incadra in acestea; cere o pauza de consultari de 10 minute. Atunci a devenit si mai clara lupta acerba dusa de PDL pentru a obtine eutanasia si cat de importanti pot fi maidanezii pentru interesele MULTORA!!! Fiecare lider de grup si-a strans in cercuri oamenii de baza si au disputat dreptul la viata. Sperantele cu retrimiterea legii la comisie se naruisera inca de saptamana trecuta. Asadar azi ar fi trebuit sa fie votul final. Insa, dupa cele 10 minute de consultari, Eugen Nicolaescu ia cuvantul, aminteste de „mintea de pe urma” si anunta ca liderii grupurilor parlamentare au ajuns la concluzia ca trebuie sa retrimita legea la Comisie. Isi exprima acordul si Mircea Toader insa lanseaza idea/rugamintea ca la consultarile din Comisie sa participe inclusiv primari/reprezentanti ai primariilor. A doua victorie: cu 247 pentru (din 291 total) propunerea de retrimitere a legii la Comisie este aprobata. De ce a votat PDLul retrimiterea la Comisie? Pentru ca odata picata propunerea de secretizare a votului si-au dat seama ca legea va pica sau ca riscau foarte mult sa pice, astfel ca retrimiterea la Comisie le mai ofera o sansa data viitoare. Dar si noua ne revine sansa de a scoate uciderea si a reveni la forma initiala: sterilizare si returnare! Chiar daca situatia de la balcoane a fost tare diferita de cea de saptamana trecuta, binenteles ziua nu a fost lipsita de incidente, de amenintari asupra personalului Camerei, de scandalurile facute de cateva persoane la poarta transferand aceeasi imagine stupida si degradanta asupra tuturor, etc. Si totusi pentru maidanezi si pentru noi astazi a fost o zi naucitor de minunata.

Toate cele bune Carmen Arsene

 

Lasă un comentariu

Primul targ de adoptii din Rm. Valcea

Am facut ceva eforturi pentru a organiza acest targ in data de 1 iunie, odata cu deschiderea Gradinii Zoologice. Asta pentru ca am vrut ca fiecare caine adoptat sa plece la noul stapan cu o casuta din partea sponsorilor. Atat pentru a stimula adoptia cateilor, cat si penru a evita revenirea lor in strada. Omul primeste cusca spre folosinta pe perioada cat detine un caine fara stapan adoptat. Daca pierde cainele sau acesta dispare din diverse motive, fie adopta alt caine fie, conform contractului incheiat, va trebui sa restituie casuta sau contravaloarea ei. Daca cainele este capturat de serviciul primariei, pe domeniul public, mai primeste bonus si o amenda de 200ron pentru abandon.

Multumim sponsorilor care au donat casutele, d-nei Nineta Popa care si-a manifestat interesul de a sprijini o viitoare actiune de acest fel si nu un ultimul rand celor care ne-au ajutat cu organizarea. De asemenea ii multumim d-lui Ciobanu Ionut de la Zoo pentru locul oferit.

Chiar daca au fost doar 4 caini adoptati, faptul ca am vazut ca exista interes pentru asemenea actiuni, ca sunt multi oameni care ar adopta un catel fara stapan chiar daca locuiesc la bloc, dar in mod special reactia copiilor, ne-a facut sa luam decizia de a repeta acest fel de eveniment. Pana atunci vom incerca sa oferim cate o casuta si pentru cainii care vor fi adoptati din adapostul de la Feteni. Spre deosebire de oamenii in varsta, intre care sunt cativa carora canii, mai ales cei fara stapan le repugna (nu comentez motivele), cei mici au fost deosebit de bucurosi sa interactioneze cu animalele, sa le mangaie si sa se joace cu ele. Nu am vazut copil caruia sa ii fie frica sau sa se teama ca va fi muscat, iar majoritatea i-ar fi luat acasa pe toti…

Pozele facute ieri vorbesc de la sine…

6 comentarii